Prima paginăDespre noiEchipaServiciiExperienţăArticoleComunicate de presaContactSimple BPM Software

Articole » Infrastructura Tehnologică


Factorii succesului: Infrastructura Tehnologică (1)

  •  Care sunt tehnologiile cu cel mai mare impact în următorii 10 ani ?
  • La ce vor putea fi folosite ele şi cum vor schimba afacerile, pieţele, viaţa?
  • Cum putem anticipa viitorul construind în direcţia corectă? 

Cuvântul cheie pentru tehnologiile alese este conectivitatea. În contextul în care afacerile adună la un loc oameni cu oameni, bani cu oameni, investiţii şi companii sau materiale cu procese, asemenea tehnologii vor avea puterea de a schimba lumea afacerilor dar şi viaţa noastră de zi cu zi.

 

În loc de introducere.

Domeniile care nasc aceste zece noi tehnologii conective includ nu numai tehnologia informaţiei dar şi domeniile energetic, al materialelor şi chiar biologia. Având ca efect apariţia de lanţuri de aprovizionare auto-configurabile, obiecte fizice care colaborează între ele şi cu oamenii sau procese de fabricaţie micro-personalizate „desktop”, suntem siguri că viitorul ne rezervă o lume complexă pe care cu cât vom fi în stare să o absorbim mai repede, cu atât vom fi mai adaptaţi viitorului.

 

Comunicaţiile wireless: mai mult decât mobilitate

Considerate piatra de hotar a conectivităţii, comunicaţiile fără fir cu care suntem deja obişnuiţi prin telefonia mobilă – par să ofere prin viitorul lor şi promisiunea comunicării de bandă largă. Deşi cu un an în urmă tehnologia de generaţia a treia (3G) caracterizată prin bandă largă şi un standard orientat să susţină comunicaţii care permit transmisiuni de imagini părea să reprezinte direcţia cea mai interesantă, astăzi imaginea este diferită: Wi-Fi. Prescurtarea de la „wireless fidelity” – ea foloseşte standardul 802.11 care leagă o varietate de echipamente de la laptop-uri, PDA-uri, jocuri, toate utilizând Internetul ca back-bone. Iată câteva avantaje în comparaţie cu tehnologia 3G: spectru de frecvenţă liber faţă de spectru de frecvenţă scump şi licenţiat, bandă mai largă la 10Mbps – de 100 de ori mai rapid decât 3G, echipamente ieftine – un emiţător 802.11 costă doar 50USD, card-urile pentru PC-uri sunt cam în aceeaşi gamă de preţ dar şi multe alte echipamente sunt deja prevăzute cu conectivitate 802.11; în sfârşit dar nu în cele din urmă, reţeaua reţeaua suportă dezvoltare organică în funcţie de necesităţile companiilor sau utilizatorilor casnici, mai degrabă decât în cazul reţelelor masive de staţii de bază scumpe controlate de operatori mari.
Limitarea Wi-Fi este dată de raza emiţătorului – în jur de 100 de metri. Totuşi, există deja mai multe oferte pe piaţă care transformă orice echipament 802.11 într-un repetor, în aşa fel încât reţeaua se extinde din aproape în aproape, de la un laptop la un PDA, către un alt laptop, etc. acoperind astfel arii mult mai largi. Într-o clădire de birouri, într-un bloc dar şi într-un cartier de case suficient de apropiate, reţeaua se poate construi practic singură. Aplicaţiile includ reţelele auto-configurabile, accesul „hot-spot” suficient şi acolo unde este necesar, îmbrăcămite şi uniforme inteligente, agregarea automată a containerelor de transport după diferite criterii cum ar fi condiţii de depozitare sau destinaţie, soluţii de ambalare inteligente capabile să interacţioneze cu conţinutul pachetului, obiecte colaborative.

 

P2P (2) – spre următorul mediu de calcul

Cu multe variante de configurare şi foarte multe aplicaţii (e de ajuns să ştim că rata medie de utilizare a procesoarelor PC-urilor de pe masa fiecăruia dintre noi este infimă faţă de capacitatea lor – cel mult 5% pe medie - ceea ce înseamnă multă ineficienţă în exploatarea puterii de calcul care ar putea fi valorificată altfel. Inovaţia cheie în P2P o reprezintă însă, pentru a ne elibera de efortul de administrare a unei bune exploatări a capacităţii de calcul, comunicarea directă client-la-client, fără a utiliza un server ca intermediar. În măsura în care exită permisiunea, ele îşi pot izola mai multe „subspaţii de calcul”, perfect separate, de dimensiuni alocate dinamic în funcţie de încărcarea cu sarcini, deservindu-se reciproc în cazul în care puterea proprie de calcul se dovedeşte insuficientă. Sarcini de calcul uneori uriaşe se pot rezolva prin partajarea efortului într-o asemenea reţea, crescând eficienţa de calcul în mod spectaculos şi reducând costul calculului la doar o fracţiune din cea iniţială. Chiar şi în urmă cu trei-patru ani, una dintre decodificările genomului uman s-a realizat astfel la un cost insignifiant faţă de cel care a utilizat supercalculatoare.
P2P va înlocui relativ lent reţelele de tip client-server din marile organizaţii dar va creşte rapid în următoarea generaţie de calcul care va utiliza împreună tehnologia wireless, inteligenţa distribuită a diferitelor echipamente şi chiar senzori la un cu totul alt nivel de eficienţă. Aplicaţiile includ în mod natural reţelele auto-configurabile, lanţurile de aprovizionare auto-configurabile, agregarea automată a containerelor de transport, obiectele colaborative şi respectiv sarcinile de calcul intensiv.

 

Etichetele digitale – o nouă libertate pentru informaţia din bazele de date

Etichetele digitale etichetează date. Ele vin să modifice filozofia tradiţională a bazelor de date. Într-o manieră simplistă, o bază de date poate fi privită ca un tabel cu rânduri şi coloane în ale cărei celule se pot stoca tot felul de forme de informaţie de la numerică la structuri de fişiere. Cert este că informaţia nu are înţeles decât dacă ştim ce ar trebui să conţină rândul şi coloana, altfel spus, o parte din informaţia relevantă despre interpretarea informaţiei este contextuală, codificată poziţional. Etichetele digitale ar elibera datele de arhitectura bazei de date şi problemele de compatibilitate a diferitelor baze de date dispar. Fireşte, etichetele trebuie să respecte standarde iar XML (Extensible Markup Language) este un bun candidat în acest sens. Filozofia aplicaţiilor de deservire în reţea ce efectuează doar câteva operaţii specializate după care pasează informaţia (care se şi auto-descrie prin eticheta digitală către un alt serviciu în reţea) se integrează perfect cu tehnologia P2P prezentată anterior. Aplicaţiile includ reţelele auto-configurabile, centrele de apel inteligente, lanţuri de aprovizionare auto-configurabile, agregarea automată a containerelor de transport, ambalarea inteligentă şi obiectele colaborative.

 

Etichetele fizice – cum vor începe obiectele să comunice şi răspundă inteligent

Dacă etichetele digitale etichetează date, cele fizice ataşează nu numai informaţie unor pachete fizice dar şi inteligenţă. De la protocoale simple care doar anunţă prezenţa şi starea (de exemplu pornit-oprit) şi mergând până la integrarea senzorilor, procesoarelor, datelor, surselor de putere şi capacităţii de comunicare cu celelalte obiecte din jur.
Una dintre tehnologiile exponente este RFID (3) propune şi un standard în acest scop. Interesant la RFID este că ele nu consumă energie, mai exact, semnalul de „citire” este suficient de puternic pentru a ceda din energia sa pentru transmiterea răspunsului de către etichetă. Utilizând şi standardul EPC, în curs de dezvoltare, RFID vor înlocui treptat codurile de bare care au dominat lanţurile de aprovizionare şi piaţa cu amănuntul a ultimilor 25 de ani. Informaţia conţinută nu se va mărgini la identificarea mărfii şi eliminarea greoaiei (şi totuşi la vremea ei revoluţionarei) citiri opto-electronice pachet cu pachet de pe banda de la casa de marcat. Sigur, cu toţii am fi încântaţi să fim nevoiţi doar să trecem prin dreptul casei de marcat căruciorul şi prin citire radio întreg conţinutul căruciorului să fie determinat iar valoarea produselor debitată direct din cont. Deocamdată, preţul este de cam 10 cenţi pe etichetă dar în jur de 2010 ne aşteptăm la cam jumătate de cent pe etichete care nu vor mai include semiconductoare ci circuite pe bază de polimeri organici.

 

Senzorii – fundaţia comunicaţiei între “maşini”

Senzorii sunt cei care detectează fenomenele lumii fizice şi le traduc în informaţie. De la materiale reactive la condiţii de mediu până la structuri complexe cum ar fi camerele de luat vederi şi dispozitive de analiză biologică. Senzori există de ceva vreme, noutatea va consta în dimensiunea şi comunicativitatea lor. Într-atât de mici încât devin particule suspensibile în aer – ca şi praful – şi pot transmite imagini sau sunete în reţeaua wireless locală. Sisteme de operare cum ar fi Tiny OS (R) sunt deja în dezvoltare pentru a oferi funcţiile necesare acestei noi generaţii de senzori inteligenţi. Aria de utilizare se va extinde încât de exemplu etichetele fizice descrise anterior ar putea încorpora senzori care să indice automat degradarea produselor alimentare prin analiza de fapt chimică a „mirosului” lor. Dincolo de generalizarea deja pe cale de a se manifesta în utilizarea de camere de luat vederi, testele de diagnostic ar putea include asemenea senzori biochimici care odată inseraţi în organism ar putea să ne comunice colesterolul, riscul cardiac, infecţiile urinare, cancerul, etc.

 

În loc de concluzie:

…continuarea în numărul viitor…materiale inteligente, afişare oriunde şi peste tot, comenzile vocale, biometria şi sursele de putere compacte.

 

(1)Autorul a utilizat ca sursă Raportul “2003 Ten-Year Forecast” publicat de The Institute for the Future din SUA, capitolul “Ten Technologies to Watch” de Kathi Vian, Frank Baitman, Howard Bornstein, Bill Cockayne, Harvey Lehtman, Alex Soojung-Kim Pang .
(2) P2P – Peer-to-peer computing – impropriu traductibil prin punct-la-punct desemnează calculul distribuit în reţea în care calculatoarele rezolvă colaborativ sarcini de calcul distribuind efortul în mod dinamic şi neavând neapărat nevoie de un server pentru acest lucru.
(3) Radio Frequency Identification – identificare bazată pe comunicare radio


Aboneaza-te

Avantera on LinkedIn