Prima paginăDespre noiEchipaServiciiExperienţăArticoleComunicate de presaContactSimple BPM Software

Articole » Aroganţa şefilor


Management cafe :Aroganţa şefilor

 

 Poate părea impertinent să scrii un articol despre şefi atunci când nu ai – cel puţin în sensul strict tehnic al termenului – şefi. Nu, n-am uitat nimic despre timpurile recente când aveam şi oricum prin natura relaţiilor profesionale cu beneficiarii aud foarte multe despre ei în continuare – din perspectiva „subalternilor”(1) lor. Suficient de multe ca în momentele mele de pesimism să pun la îndoială Progresul când vine vorba de natura umană.
Acest articol este adresat în mod special şefilor actuali şi viitori. Autorul nu a avut pe cineva anume în minte când l-a scris ci a avut mai multe persoane anume. În plus este convins că cititorii vor găsi – din păcate – cu uşurinţă persoane cărora să le dedice aceste rânduri...

 

...poate chiar imprimând şi lăsând pe masa şefilor acest articol......„subalternul” – de fapt colegul – de fapt clientul (!)...
 
...iată o adevărată inversare de roluri... doar „clientul nostru (adică subalternul) – era stăpânul(2) nostru”. Şeful nu este altceva decât un prestator de servicii de management. El trebuie să ofere cadrul, condiţiile, resursele, serviciile de coordonare, de detensionare, de motivare şi de îndrumare a echipei. Dacă nu face bine acest lucru – absenţa performanţei e vina lui. Beneficiarii serviciilor de management nu sunt alţii decât „subalternii”. Care ca orice clienţi trebuie să fie mulţumiţi.
 

...aroganţa se naşte din incapacitatea de a înţelege sursele de putere...

şi este o cale de a pierde puterea. Între sursele de putere, un rol esenţial îl joacă Respectul. Atunci când respecţi pe cineva, îi dai de fapt puterea de a-ţi influenţa opiniile şi acţiunile. Dacă nu îl respecţi – şi e greu să respecţi un şef arogant – poate că faci ce-ţi cere dar nu cu tragere de inimă şi nu la calitatea pe care ar avea-o dacă s-ar naşte în condiţii de respect (reciproc !).

 

...Fritz...

... este ceea ce face şeful arogant în incapacitatea lui de a motiva sau convinge oamenii... adică ţipă. Denumirea „Fritz” provine de la prototipul subofiţerului nazist din filmele despre al doilea război mondial. Vă amintiţi lătratul lor adresat prizonierilor de război? Când un şef ţipă – îl cheamă Fritz şi trăieşte delirul puterii...
 

„...să vă învăţ EU...”

...(măi incompetenţilor! – se subînţelege). Interesant este în ziua de azi că de multe ori, pe subiecte specifice, „subalternii” ajung să ştie mai multe decât şefii. Situaţia invocată în acest paragraf pleacă de la un caz real – şeful îi cheamă pe „subalterni” la o sesiune de „sales coaching”. Uau! Ce concepţie avansată! De fapt, în locul unei sesiuni în care îndrumarea să se bazeze pe analiza de cazuri prezentate de colegii săi, moderată de şef, comentată de colegi şi îndrumată prin întrebări bine puse – subalternii primesc o lecţie de sus în jos de la receptaculul înţelepciunii universale, Marele Şef. Care în plus dovedeşte că nici nu înţelege piaţa în care tocmai a intrat. Poţi să-l respecţi? Nu prea. Tocmai a pierdut puncte din contul Puterii.

 

„...să stea în picioare lângă biroul meu, să vadă şi ei ce ocupat sunt...”

...după ce l-a chemat pe „subaltern” pentru o „urgenţă”. E o formă primitivă de exercitare a puterii şi de lipsă flagrantă de respect. Eu, Şeful, sunt ocupat, timpul meu e preţios, e dreptul meu să stau jos confortabil. Tu, „subalternul” eşti la dispoziţia mea, timpul tău nu e important şi mai stai şi în picioare că doar poziţia bipedă ne desparte de maimuţe...

 

„...să-i chem la mine şi să-i întrerup răspunzând la toate telefoanele...”

...după ce l-a chemat pe „subaltern” să discute ceva „important”. Dar nu mai important decât telefoanele care de – nu pot s-aştepte şi întrerup de zece ori discuţia începută. Ca să accentueze importanţa telefoanelor şi a propriei sale făpturi, Şeful se ridică în picioare şi discută la telefon făcând ture prin birou sau chiar iese pe hol ca să-l vază şi ceilalţi subalterni...

 

„...ce să ascult eu de la ei, să asculte ei de la mine...”

... în general ce-ar putea să-mi spuie ei mie? Păi ştiţi ce specialist sunt eu? Da!... „şi încă unul al naibi de bun!”... scuzaţi cuvântul, aşa suna citatul din spusele Şefului.

Azi, a fi un bun şef înseamnă să ştii să aduni în jurul tău oameni competenţi şi să ştii să-i asculţi, luând decizii echilibrate. Calitatea şefului e dată de fapt de calitatea echipei pe care o conduce şi de capacitatea lui de a pune în valoare această calitate. Deci să asculte de la ei...
 
 
Orice Şef mai pleacă din organizaţie, îşi pierde şefia sau iese la pensie...

...şi în general, ştiţi cum se spune, nu există oameni indispensabili. Şi atunci ce rămâne după ce un Şef nu mai e Şef? Imaginea din mintea colegilor şi a colaboratorilor. Adică ceea ce Şeful a fost de fapt, nu ceea ce Şeful şi-a imaginat îmbătat de putere că este.
Şi dacă nu mai e loc de bună ziua,... rămâne frustrarea, tristeţea şi amărăciunea. Măi „şefilor” – citiţi de două ori acest paragraf!

Acest articol a fost scris cu bunăvoinţă şi bunăcredinţă dar este pe alocuri acid. Aciditatea nu este expresia refulărilor autorului la adresa unor foşti şefi – am avut şansa unor şefi remarcabili de la care am învăţat multe. Aciditatea era necesară pentru a penetra carapacea aroganţei celor cărora li se adresează sau pentru a-i vaccina preventiv pe viitorii şefi...
Poate că totuşi natura umană are o şansă la Progres...

 

(1) De fapt, relaţia furnizor-beneficiar trebuie să fie una de parteneriat, fără stăpâni
(2) Autorul urăşte cuvântul „subaltern” – preferă cuvântul „coleg”.


Aboneaza-te

Avantera on LinkedIn